Arhivă categorie: Poezii

fremătătoare ca nişte fluvii gândurile mele curg spre tine. te-am aşteptat într-o dimineaţă cu toate amintirile în palmă apoi când te-am simţit venind am plecat. fără amintiri fără dimineţi departe.  

  La cumpăna nopţii Timpul aşterne singuratice meandre, ore răsărite din amintiri furate. Conturul tău dispare. Ca într-o apă adâncă se stinge în niciunde, pentru că noi nu vom mai fi nicicând.  

  Mă ademeneşte ora cu liniştea ei înşelătoare de parcă gândul ce-mi umple clepsidra sufletului e ne-nceput De parcă demonii tristeţii s-au pierdut în uitare.    

În ziua în care voi fi obosit, când netezimea obrazului meu va fi o amintire, Îl voi ruga aşa: Du-mă, Doamne, acasă, acolo unde viaţa e făcută din dimineţi, unde apusul e o acuarelă desenată în culorile vântului şi există doar pentru a-mi aminti că mâine, mâine va veni o nouă dimineaţă nerăbdătoare. Du-mă, Doamne, acasă, acolo unde […]

Viaţa e o carte cu litere stranii scrisă de mâinile vântului într-o zi cu cerul departe Un cântec fără rimă aşezat pe un portativ desenat din ploi şi sori îndepărtaţi Un pergament secret, pe care numai Iubirea îl poate opri din a deveni pulbere.

Cântecul care mă locuieşte n-a fost niciodată rostit în lumina neiertătoare a zilei Ci doar câteodată într-un amurg, când ziua îşi trăieşte ultimele clipe fără întoarcere Sau uneori într-un început de anotimp lângă o mare din care soarele răsare mereu singur.