În ziua în care voi fi obosit, când netezimea obrazului meu va fi o amintire, Îl voi ruga aşa: Du-mă, Doamne, acasă, acolo unde viaţa e făcută din dimineţi, unde apusul e o acuarelă desenată în culorile vântului şi există doar pentru a-mi aminti că mâine, mâine va veni o nouă dimineaţă nerăbdătoare. Du-mă, Doamne, acasă, acolo unde […]
Viaţa e o carte cu litere stranii scrisă de mâinile vântului într-o zi cu cerul departe Un cântec fără rimă aşezat pe un portativ desenat din ploi şi sori îndepărtaţi Un pergament secret, pe care numai Iubirea îl poate opri din a deveni pulbere.
Cântecul care mă locuieşte n-a fost niciodată rostit în lumina neiertătoare a zilei Ci doar câteodată într-un amurg, când ziua îşi trăieşte ultimele clipe fără întoarcere Sau uneori într-un început de anotimp lângă o mare din care soarele răsare mereu singur.
