Cuvintele au puterea de a vindeca, de a opri cataclisme sufleteşti, de a răsări sori. Nu orişice cuvinte, ci numai cele izvorâte din iubire. A cunoaşte cu adevărat un om înseamnă a-l privi abia după ce luminile rampei se sting, atunci când poartă pe chip doar propria-i lumină. A cunoaşte cu adevărat un om înseamnă a […]
În ziua în care voi fi obosit, când netezimea obrazului meu va fi o amintire, Îl voi ruga aşa: Du-mă, Doamne, acasă, acolo unde viaţa e făcută din dimineţi, unde apusul e o acuarelă desenată în culorile vântului şi există doar pentru a-mi aminti că mâine, mâine va veni o nouă dimineaţă nerăbdătoare. Du-mă, Doamne, acasă, acolo unde […]
Viaţa e o carte cu litere stranii scrisă de mâinile vântului într-o zi cu cerul departe Un cântec fără rimă aşezat pe un portativ desenat din ploi şi sori îndepărtaţi Un pergament secret, pe care numai Iubirea îl poate opri din a deveni pulbere.
Cântecul care mă locuieşte n-a fost niciodată rostit în lumina neiertătoare a zilei Ci doar câteodată într-un amurg, când ziua îşi trăieşte ultimele clipe fără întoarcere Sau uneori într-un început de anotimp lângă o mare din care soarele răsare mereu singur.
Dimineaţa e un cântec şi la fereastră a înflorit timid un prun sălbatic, oferind modesta lui ofrandă celui trezit devreme, dar cine să-l vadă, pentru că odată treziţi ne împleticim spre maşina de cafea. Privim absenţi dalele scumpe de piatră, grăbiţi, enervaţi de încetineala cu care licoarea picură în ceaşcă, ignorându-i aroma, perfecta aromă a unei dimineţi venite […]
