Gaudeamus 2014
http://editura-virtuala.ro/ebt/fatum/
http://editura-virtuala.ro/ebt/fatum/
Începând cu 15 mai, Fatum este disponibilă în format electronic (EPUB şi MOBI) în librării specializate. Poţi să vezi o prezentare video aici:
N-am pretins niciodată că Fatum/Fado este o istorie sută la sută reală. Este o poveste inventată, clădită pe alocuri în jurul unor inimi de realitate, fiind scrisă pentru acei oameni maturi care îşi îngăduie libertatea de a mai crede într-o poveste, pentru cei care au avut puterea să păstreze în interiorul lor, neatinsă, o fărâmă de copilărie. Ce-i […]
E benefic câteodată să rupi simetria unei zile, să-i deranjezi cu premeditare monotonia, pentru că monotonia duce la plictis, iar plictisul sfârşeşte, inevitabil, în moarte. E bine să te autosurprinzi, să te auzi spunând cuvintele acelea care îţi stăruie de la o vreme pe limbă, să destăinui gândul acela care stă de un timp atârnat […]
Dimineaţa e un cântec şi la fereastră a înflorit timid un prun sălbatic, oferind modesta lui ofrandă celui trezit devreme, dar cine să-l vadă, pentru că odată treziţi ne împleticim spre maşina de cafea. Privim absenţi dalele scumpe de piatră, grăbiţi, enervaţi de încetineala cu care licoarea picură în ceaşcă, ignorându-i aroma, perfecta aromă a unei dimineţi venite […]