E benefic câteodată să rupi simetria unei zile, să-i deranjezi cu premeditare monotonia, pentru că monotonia duce la plictis, iar plictisul sfârşeşte, inevitabil, în moarte. E bine să te autosurprinzi, să te auzi spunând cuvintele acelea care îţi stăruie de la o vreme pe limbă, să destăinui gândul acela care stă de un timp atârnat […]
Ceva din dulceaţa aerului m-a dus astăzi cu gândul la mărul din grădina bunicii mele. Verile, când timpul curgea leneş în aerul fierbinte, câte un măr rupea încremenirea miezului zilei căzând cu o bufnitură în iarbă. Îmi amintesc aroma dulce care plutea în aer şi mă întreb, nu o dată, dacă aceea nu era de fapt aroma pură […]
Tristeţea nu există. Există numai clipe în care singurele care trăiesc, în lumea asta rece şi nepăsătoare, sunt amintirile. Lacrimile nu există. Există numai ploi ale sufletului care aşteaptă să se zvânte în lumină. Timpul nu există. Ci doar frânturi pe care nu avem vreme să le trăim şi zile ce durează secole. Există, însă, zborul. Atunci când îţi uiţi […]
Cuvintele au puterea de a vindeca, de a opri cataclisme sufleteşti, de a răsări sori. Nu orişice cuvinte, ci numai cele izvorâte din iubire. A cunoaşte cu adevărat un om înseamnă a-l privi abia după ce luminile rampei se sting, atunci când poartă pe chip doar propria-i lumină. A cunoaşte cu adevărat un om înseamnă a […]
În ziua în care voi fi obosit, când netezimea obrazului meu va fi o amintire, Îl voi ruga aşa: Du-mă, Doamne, acasă, acolo unde viaţa e făcută din dimineţi, unde apusul e o acuarelă desenată în culorile vântului şi există doar pentru a-mi aminti că mâine, mâine va veni o nouă dimineaţă nerăbdătoare. Du-mă, Doamne, acasă, acolo unde […]
Viaţa e o carte cu litere stranii scrisă de mâinile vântului într-o zi cu cerul departe Un cântec fără rimă aşezat pe un portativ desenat din ploi şi sori îndepărtaţi Un pergament secret, pe care numai Iubirea îl poate opri din a deveni pulbere.
Cântecul care mă locuieşte n-a fost niciodată rostit în lumina neiertătoare a zilei Ci doar câteodată într-un amurg, când ziua îşi trăieşte ultimele clipe fără întoarcere Sau uneori într-un început de anotimp lângă o mare din care soarele răsare mereu singur.
Dimineaţa e un cântec şi la fereastră a înflorit timid un prun sălbatic, oferind modesta lui ofrandă celui trezit devreme, dar cine să-l vadă, pentru că odată treziţi ne împleticim spre maşina de cafea. Privim absenţi dalele scumpe de piatră, grăbiţi, enervaţi de încetineala cu care licoarea picură în ceaşcă, ignorându-i aroma, perfecta aromă a unei dimineţi venite […]
