Citeşte un fragment


UNU

Trufaşă şi neîmblânzită, noaptea se prelinse peste teii în floare, ca o magmă întunecată. În salonul iluminat doar de o lampă de veghe, Carla deschise ochii. Mirosul puternic de dezinfectant se îmbina cu mirosul nopţii de vară care pătrundea nerăbdător prin fereastra întredeschisă.
Încercă să se mişte puţin, însă durerea vie din abdomen o sfredeli făcând-o să se strâmbe. Îşi întinse cu greutate un picior până când dădu de marginea tare a patului de fier, dar răceala metalului nu îi oferi decât un înşelător sentiment de confort, pentru că în clipa următoare durerea se reinstală, arzătoare.
O asistentă îşi făcu apariţia şi schiţă un surâs în timp ce îi verifică perfuzia:
– Domnul profesor va trece să vă vadă din nou imediat ce va ieşi din sală. Sunt aici dacă aveţi nevoie de ceva.
Carla s-a străduit să zâmbească:
– Mulţumesc.
Zâmbise tot timpul în ultimele luni. Îşi purtase zâmbetul ca pe o armură, sub care îşi ascunsese cu grijă suferinţa.
– Mă doare puţin cam tare, a spus ea. Credeţi că ar fi posibil să-mi administraţi un analgezic sau îl aşteptăm pe domnul doctor?
– Domnul doctor a dat instrucţiuni clare să fie aşteptat. Trebuie să sosească. Haideţi, încă puţin.
Asistenta, o fetişcană cu părul strâns într-o coadă, îi vorbise ca unui copil.
– Sigur, s-a grăbit Carla, la urma urmei, nici nu e chiar aşa de rău.
Ar fi vrut să strige de durere, în schimb vocea îi sunase ca de obicei, egală, poate doar o idee obosită. Încă odată acel ceva din interiorul ei nu o lăsase să se manifeste la fel ca majoritatea, cum, de altfel, nu-i permisese o viaţă întreagă să se exteriorizeze. Tot aşa cum, cu trei luni în urmă, aceeaşi forţă o făcuse să fie prima care rostise denumirea cumplită a bolii, privind drept în ochii medicului. Avusese tot timpul senzaţia că vorbeşte despre o altă persoană, o străină, aproape o necunoscută. Plânsul venise doar în liniştea casei sale, când se regăsise singură. Plânsese aşa cum nu o mai făcuse niciodată până atunci, ghemuită pe un colţ al covorului, ţipând cu toată puterea, până când nu mai avusese voce, nici lacrimi, nu de teama suferinţei în sine sau de frica morţii, ci din cauza mâinii rapace a sorţii care îi fura implacabil o parte din viaţă. Plânsese cu o furie şi cu o durere atât de mare, încât până şi forţa din interiorul ei, care o făcuse mereu să se controleze, amuţise, neputincioasă.
Când, într-un târziu, lacrimile secaseră şi se ridicase în picioare, redevenise aceeaşi care fusese întotdeauna: calmă şi gata de luptă.
Uşa salonului se deschise şi profesorul Lazăr înaintă spre patul Carlei, cu obişnuita sa cută între sprâncene:
– Ce a fost mai greu a trecut. Bun venit în noua dumneavoastră viaţă, i-a spus în timp ce îi verifica pansamentul. De mâine vă puteţi ridica să faceţi câţiva paşi. E chiar recomandabil. Dacă totul decurge bine, peste câteva zile sunteţi acasă.
Carla surâse:
– E deja târziu şi din cauza mea încă sunteţi în spital…
Doctorul Lazăr a privit-o cu seriozitate.
– Cea mai mare mulţumire pentru mine este faptul că aţi trecut cu bine peste primele ore, a venit răspunsul. Acum nu mai trebuie decât să vă reîntoarceţi cât mai curând posibil la o viaţă normală.
Carla l-a privit în tăcere şi medicul a continuat:
– Am dat instrucţiuni să vi se administreze un analgezic. Ne vedem mâine-dimineaţă… până atunci vă urez un somn liniştit, a mai adăugat el, în drum spre uşă.
La scurt timp după ce asistenta i-a injectat analgezicul, durerea a început să scadă în intensitate şi trupul i s-a relaxat. O cuprinsese o toropeală reconfortantă şi aproape alunecase în somn când un gând o fulgeră dureros, făcând-o să deschidă ochii: Alexandru!
Când s-a trezit, câteva ore mai târziu, Alexandru îi era alături, aşezat pe scaunul de lângă pat. Probabil că o veghease toată noaptea pentru că, dincolo de geam, printre plopii care se profilau tăcuţi pe cerul încă aparţinând nopţii, se ghicea deja iminenţa zorilor. Adormise în cele din urmă cu capul sprijinindu-i-se într-o mână şi cu cealaltă abandonată pe cadrul de metal al patului.
Imediat ce îşi revenise din anestezie, îl căutase din priviri, iar, când profesorul Lazăr o vizitase şi la indicaţiile lui i se administrase un somnifer, adormise privind tot timpul spre uşă, în speranţa că Alexandru se va întoarce. Acum însă el era acolo şi nimic altceva nu mai conta. Încercă să se ridice şi să-l ia de mână, însă durerea violentă îi tăie răsuflarea, făcând-o să cadă înapoi pe pernă şi să scoată, fără voia ei, un geamăt care îl alertă pe Alexandru.
– Hei, bine ai revenit! i-a spus, aplecându-se asupra ei.
– Bine te-am regăsit! i-a răspuns Carla şi, în ciuda durerii chinuitoare din pântec, i-a zâmbit. Ţi-am spus că nu plec nicăieri.
– Cum te simţi ?
– În viaţă, glumi ea, iar bărbatul râse, vădit uşurat, luând-o de mână.
A doua zi, la recomandarea profesorului, a reuşit să coboare din pat. Cum Alexandru plecase la spital urmând să se reîntoarcă după-amiază, Carla spera că îl va bucura să o găsească în picioare. Ajutată de o infirmieră, s-a ridicat anevoie în şezut, cu abdomenul arzându-i, apoi, cu mare greutate, şi-a trecut picioarele peste marginea patului, lăsându-le să atârne şi, în cele din urmă, s-a ridicat în picioare. Podeaua cenuşie a rezervei veni, brusc, spre ea dându-i senzaţia că se prăbuşeşte. Cu mâinile încleştate de barele rigide ale patului, s-a silit să se ridice, aproape leşinând din cauza efortului, însă imediat s-a reaşezat pe pat, epuizată. La a doua încercare a reuşit să facă doi paşi, iar la a treia a izbutit cu greu, rezemată de braţul infirmierei, să ajungă până la geam.
– Bravo! a aplaudat-o pacienta în vârstă care urmărise până atunci în tăcere încercările Carlei.
– Mulţumesc, i-a răspuns aceasta. Nici dacă urcam Everestul nu mă simţeam mai bine.
– Ăsta este… Everestul dumitale, a replicat bătrâna, privind-o lung. Eu ştiu…după trei operaţii şi câteva organe lipsă, a comentat, cinic, respirând cu greutate. Dumneata ai jumătate din vârsta mea. Ai toată viaţa în faţă.
– Da, răsună, sec, răspunsul laconic al Carlei.
– Scuză, te rog, curiozitatea unei bătrâne, însă… el ştie? Ştie ce simţi?
– Poftim? a întrebat Carla, uimită, încercând să se aşeze la loc pe marginea patului. Dar asta este…
– Prea personal? i-a luat-o femeia înainte.
– Da. Scuzaţi-mă, dar faptul că împărţim acelaşi salon…
– Nu-mi dă dreptul, ştiu. Îmi pare rău. Mi-ai amintit însă de cineva…
– Despre lucrurile astea… oricum… nu se vorbeşte.
Un timp bătrâna n-a rostit niciun cuvânt, apoi a spus, privind undeva, departe, pe geam:
– Aşa credeam şi eu cândva. Astăzi aş vrea să mă întorc în timp şi să spun cu voce tare, măcar o singură dată, însă nu mai am cui…
– Îmi pare rău…
– O viaţă întreagă am predat franceza, povesti femeia. L-am întâlnit când eram cam de vârsta dumitale, într-o vacanţă de vară… şi am ştiut. Nu i-am spus-o însă niciodată. L-am privit cum pleacă din viaţa mea, dar nu am făcut nimic să-l opresc… Şi nu există zi în care să nu regret.
– Ce s-a întâmplat? a întrebat Carla, privind-o cu tristeţe.
– E o poveste lungă, iar acum mă simt puţin obosită. Mâine am să vă povestesc de la început…
– Sigur, nu trebuie să o faceţi.
Profesoara i-a zâmbit cu amărăciune.
– Cineva poate că ar trebui să-mi ştie povestea. Mi-ar plăcea să fii dumneata aceea….
Carla a adormit cu mare greutate în noaptea aceea. Alexandru venise abia pe înserat din cauza unei urgenţe care se ivise după-amiază. Se ridicase din pat la venirea lui, încercând din răsputeri să-şi reţină orice grimasă de durere. Doar când el o ajutase cu blândeţe să se aşeze înapoi pe pat îi scăpase un oftat de uşurare.
– Am veşti bune pentru dumneavoastră, doamna Mihăileanu, îi spusese profesorul la vizita de seară, după ce o examinase. Mâine-dimineaţă vă mutăm de la post-operator într-un salon obişnuit şi peste încă două zile puteţi merge acasă.
Dimineaţa a reuşit să coboare cu mai multă uşurinţă din pat, hotărâtă să ajungă singură până la salonul alăturat, în timp ce aceeaşi infirmieră a ajutat-o cu bagajul. Aproape că s-a prăbuşit pe celălalt pat, unde a rămas nemişcată un timp îndelungat până să-şi revină.
– Doamna de alături a întrebat mai devreme de dumneavoastră, i-a spus asistenta din tura de după-amiază pe când îi injecta o nouă doză de calmante. Ştiţi, nu e prea bine. Profesorul se teme că nu-i mai rezistă inima.
Carla a făcut ochii mari.
– Da. Prea multe operaţii…, a continuat sora medicală.
Uşa se deschise şi în prag apăru unul dintre rezidenţi.
– Doamna Mihăileanu, vă aşteptăm la pansat. Puteţi veni? o întrebă medicul.
– Sigur, veni răspunsul ei în timp ce începea încetişor să se ridice.
– Vă ajut? s-a repezit asistenta.
– De data asta nu, mulţumesc. De data asta încerc de una singură, s-a încăpăţânat din nou Carla.
În timp ce i se schimba pansamentul, de pe coridor pătrunse zgomotul unor uşi trântite, apoi al unor paşi grăbiţi care au traversat culoarul.
– Ce se întâmplă? a întrebat ea, cuprinsă dintr-o dată de un sentiment ciudat, ca un fel de prevestire.
Rezidentul, care între timp terminase de prins fâşiile de leucoplast, ieşise pe coridor să vadă ce se întâmplă.
– Pacienta de la cinci… I-a cedat inima şi se pare că n-au reuşit să o resusciteze.
– Avea… avea pe cineva, copii, rude?
– Nu. N-a vizitat-o nimeni, niciodată… cred că era singură, a spus medicul.
Stăpânindu-şi cu greu plânsul, Carla a ieşit pe coridor exact în momentul în care de pe uşa salonului cu numărul cinci era scos un pat pe care, complet acoperită cu un cearşaf alb, se ghicea o siluetă umană. Bătrâna plecase într-o altă lume, ducând cu ea povestea nespusă a unei iubiri care se sfârşise înainte de a începe.
Cu paşi înceţi, Carla s-a îndreptat spre capătul culoarului şi s-a sprijinit de tocul unei ferestre pe care cineva o lăsase deschisă. Acolo a găsit-o Alexandru, câteva minute mai târziu, privind la plopii din faţa geamului, izbucniţi drept din pământ ca nişte strigăte îndreptate spre cerul îndepărtat.

***

Dacă ţi-a plăcut acet fragment, găseşti toată povestea în carte.

Format print:

Amazon – SUA, Marea Britanie, Franţa, Italia, Germania, Spania, Canada, India, Japonia.

Format digital:

Librăria Editurii Virtuale, Elefant, Evobook, Bookland

Format digital internaţional

Smashwords, Kindle, Barnes&Noble, Sony, Kobo, Apple, Diesel, Page Foundry, Baker&Taylor Blio, Library Direct, Flipkart, Oyster, Scribd