În ziua în care voi fi obosit,
când netezimea obrazului meu va fi o amintire,
Îl voi ruga aşa:
Du-mă, Doamne, acasă,
acolo unde viaţa e făcută din dimineţi,
unde apusul e o acuarelă desenată în culorile vântului
şi există doar pentru a-mi aminti că mâine, mâine va veni o nouă dimineaţă
nerăbdătoare.
Du-mă, Doamne, acasă,
acolo unde ninge cu floare peste durere,
acolo unde clipa nu doare
şi anii rămân tineri.
Du-mă, Doamne, acasă,
acolo unde mi-am ascuns, cuibărite, visele,
acolo unde speranţa există şi are culoarea,
culoarea dimineţilor de vară
Şi sunetul lor.
